Jennifer Lopez si iubitul ei, Alex Rodriguez s-au logodit

Celebrul jucator profesionist de baseball Alex Rodriguez in varsta de 43 ani, care avea o relatie cu J. Lo (49 de ani) de doi ani de zile a postat o poza pe Instagram cu un superb inel de logodna, titlul postarii fiind „A spus Da!”. Jennifer Lopez a postat aceeasi poza pe contul ei de Instagram, acompaniata de opt inimioare iar prietena ei la fel de celebra, Ellen Degeneres a comentat „Bineinteles ca voi fi doamna ta de onoare”. Cei doi se afla intr-o vacanta romantica la un resort exclusivist din insulele Bahamas.

Conform zvonurilor care circula in lumea showbiz-ului international, inelul de logodna pe care Alex Rodriguez i l-a oferit lui J. Lo a costat un milion de dolari. Pentru J. Lo aceasta va fi cea de-a patra sa casatorie, ambii avand copii din casatorii anterioare, artista are doi copii din precedentul ei mariaj cu Marc Anthony, iar Alex Rodriguez a fost si el casatorit timp de sase ani si are tot doi copii.

Alex Rodriguez este in relatii foarte bune si cu mama lui Jennifer Lopez, Guadalupe, fiind surprinsi de catre fotografii paparazzi impreuna la plimbare in familie, si afirma despre logodnica sa ca este o femeie extrem de inteligenta si o mama nemaipomenita.

O multime de vedete internationale printre care Naomi Campbell, Stefflon Don si Kourtney Kardashian s-au grabit sa felicite viitorii miri.
J. Lo, celebra artista care a fost si este un model pentru atatea femei de pe intregul mapamond, a afirmat anterior acestui anunt ca nu se mai gandeste neaparat la o relatie matrimoniala, intrucat s-a grabit in cazul celor patru casatorii anterioare ale sale.

Destinul lui J. Lo este unul demn de un roman, artista care are la ora actuala conform estimarilor o avere ce depaseste 250 de milioane de dolari a reusit destul de greu si cu multe sacrificii sa se impuna pe piata showbiz-ului. Ea a declarat intr-un interviu ca atunci cand avea 18 ani a fost nevoita sa doarma pe o canapea la studioul de dans. Parintii ei nu au fost de acord cu drumul pe care il alesese in viata fiica lor asa incat Jennifer Lopez a plecat de acasa.

„Eu si mama aveam dispute. Nu voiam sa merg la facultate, ci sa devin dansatoare, asa ca ne-am certat. Am inceput sa dorm pe canapeaua de la studioul de dans. Eram fara adapost, dar i-am spus mamei ca asta trebuie sa fac”, a declarat artista.

Jennifer Lopez a devenit celebra in calitate de actrita, inainte de a deveni o vedeta a muzicii pop. De cand a devenit cunoscuta in anii 1990 in urma rolului sau din sitcomul „In Living Color”, Jennifer Lopez a devenit un star international, remarcandu-se in filme precum „Selena”, „Trenul cu bani”, „Anaconda”, „Eu cu cine ma marit?”, „Camerista/ Maid in Manhattan”, „Plan de rezerva” si „Pregateste-te, ca vine!”.

Jennifer Lopez este si o femeie de afaceri cu un simt antreprenorial dezvoltat, artista lansandu-si propria companie de productie, o linie vestimentara si o gama de parfumuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *