Ce sa nu spui niciodata inainte de un sarut?

Un sarut este mereu un moment deosebit intr-un cuplu de indragostiti si n-ai vrea sa strici o asemenea clipa speciala! Iata care sunt lucrurile despre care e bine sa eviti sa vorbesti inainte sa-ti saruti partenerul.

Asadar, tu si iubitul tau sunteti in starea aceea tandra si va pregatiti de clipele magice ale unui sarut senzual. Anticiparea momentului iti da deja furnicaturi pe piele, iubitul tau se apropie de tine si te imbratiseaza, iti cuprinde obrajii si deodata exclama „ce obrajori bucalati!”. Cu siguranta asta iti va strica orice chef de a-l mai saruta.

Ei bine, acesta nu e singurul lucru nepotrivit pe care el sau tu l-ati putea spune inainte de un sarut. Sunt o gramada de alte lucruri despre care, daca vei aduce aminte, va vor strica cu siguranta momentul magic al sarutului.

Renunta la discutiile despre “fostul”

Cu niciun pret sa nu intri in conversatii amanuntite despre fostul tau iubit si relatiile tale mai vechi. Risti sa ajungi sa-ti compari actualul partener cu fostul si sa-ti amintesti lucruri intime despre “ex” chiar in momentele cele mai intime si asta va diminua mult focul pasiunii voastre.

Nu-l lua usor!

Pentru a imparti un moment placut cu partenerul tau, este important sa va respectati unul pe celalat si sa fiti… (oricat ar parea de ciudat), politicosi, unul cu celalalt. Nu faceti misto de defectele celuilalt si nici nu scoateti in evidenta orice defecte ar avea celalalt. Asemenea lucruri ar putea sa va faca sa pierdeti magia momentului. De asemenea, abtine-te si de la a face glume nesarate, remarci nelalocul lor despre locul in care va aflati, sau despre persoane care ar putea trece pe langa voi.

Pastreaza starea de spirit necesara

Poate ca ai avut o discutie aprinsa cu un coleg sau seful ti-a facut zile fripte la birou, poate ai avut o experienta neplacuta cu un cetatean nepoliticos intr-un magazin in drum spre casa, te poti simti enervat/a si intr-o dispozitie nu tocmai buna dintr-un milion de motive. Cu toate acestea, trebuie sa ai grija la intentiile partenerului tau si, daca observi ca vrea sa te sarute, nu trebuie sa incepi tocmai in acel moment sa-i povestesti lucrurile neplacute de peste zi din cauza carora ai avut de suferit. Nu fii nesuferit/a si insuportabil/a tocmai cand partenerul/a ta este intr-o dispozitie romantica si flirteaza cu tine.

Discutiile profesionale – un mare NU!

Poate ca sunteti colegi de serviciu sau poate doar activati in acelasi domeniu, sau pur si simplu arzi de nerabdare sa-i povestesti despre ultima cearta cu seful tau. Mai bine amana aceste discutii pe teme profesionale pana cand veti iesi la pranz sau la un picnic, cand va plictisiti si evita-le pe cat posibil in momentele de intimitate si tandrete. Altfel, el ar putea sa creada ca nu-l placi chiar asa de mult, ca esti mai interesata de alte lucruri si vei strica toata magia sarutului.

Evita conversatiile cu subiecte dramatice

Poate ca tocmai ai vazut o stire foarte importanta la televizor despre o explozie, o crima, un accident groaznic sau alt subiect dramatic si arzi de nerabdare sa discuti cu partenerul, insa te avertizam, o asemenea discutie ar distruge complet sesiunea voastra de pupaceala.

Acelasi lucru se poate intampla si daca deschizi subiecte precum “mutarea in alt oras”, sau alte lucruri care v-ar schimba total viata. Pastreaza discutiile acestea pentru dupa ce va sarutati. Altfel, nici unul dintre voi nu va mai avea cheful necesar.

Fara discutii despre diete

Chiar daca e vorba despre el si ai vrea sa-i spui ca a cam facut burtica de la bere, sau chiar daca este vorba despre colaceii tai depusi pe solduri si vrei sa-i spui planul dietei de care vrei sa te apuci, amana aceasta discutie pentru momentul de dupa sarut.

Nimanui nu-i place sa i se reaminteasca faptul ca nu arata tocmai perfect din punct de vedere fizic si isi doreste sa se simta acceptat asa cum este, sa se stie placut si atractiv pentru a avea dispozitia romantica necesara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *