Intr-o lume in care ne petrecem marea majoritate pe internet si telefoane, cei mai multi dintre noi am lasat deoparte o carte, fie ea un roman sau o carte de poezie. Pentru ca tehnologia este atat de avansata si mereu gasesti resurse sa te informezi, iti propun pe aceasta cale sa citesti cateva versuri, dintre cele mai frumoase, scrise de poeti romani cunoscuti, si care iata pot ajunge in casele si sufletele noastre si pe aceasta cale, asta fara intentia de a tine predici.
Poezii crestine ortodoxe:
Sufletul
de Ana Blandiana
“Sufletul e ceva in noi
Care nu poate exista in afara.
De cate ori nu mi s-a intamplat
Sa descopar
Suflete goale in iarba tragand sa moara.
Le luam cu grija in palma,
Dar niciodata
Nu gaseam destul de repede pe cineva
Sa le primeasca in sine,
Simteam causul palmei gol
Si-un abur, neatins de frunze, trecea
Banuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adaposteste in noi
De Dumnezeu?”
De Pasti
de Tudor Arghezi
“La toate lucarnele si balcoanele
Au scos din cer ingerii icoanele
Si-au aprins pe scari
Candele si lumanari.
Orasele de sus, in sarbatoare,
Au intins velnite si covoare,
Si ard in potire
Mireasma subtire.
Si din toate ferestrele odata,
Mii si sute de mii,
Heruvimii fac cu mana bucalata
La somnorosii copii.”
Descantec
de Tudor Arghezi
“Lacate, cine te-a inchis
La usa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,
Sa sfarame zavorul
Si sa vedem in fundul noptii noastre
Miscandu-se comorile albastre?
Un pas din timp in timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toti pasii se sfarsesc si pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsa peste tine
Cred ca atarna din vazduh glicine
Si, de pe bolti, zorele
Si muguri si ciorchini de stele.
Cine va pune-n usa noastra cheie
0 singura scanteie?
Lumina ochiul si-l aseaza,
Si-n incapere cauta sa vaza.
Lacatul simte si tresare
Cu bezna mea, ca de o sarutare.
Stea, nu potl tu intra-n veriga lui
Si lacatul tacerii sa-l descui?”
La Pasti
de George Toparceanu
“Astazi in sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si manjite,
Zece oua inrosite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce va este, fratioare,
- Ce va doare?
Nu va ninge, nu va ploua,
Stati gatite-n haina noua,
Parca, Dumnezeu ma ierte,
N-ati fi oua…
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Langa pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au inceput cu gura:
- Pan’la urma tot nu scap!
- Ne gateste de parada.
- Ne ciocneste cap in cap
Si ne zvarle coaja-n strada…
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sa fiu omleta!
- Eu, de m-ar fi dat la closca,
As fi scos un pui albastru…
- Si eu unul violet…
- Eu, mai bine-ar fi sa tac:
Asa galben sunt, ca-mi vine
Sa-mi inchipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac!…”
Colindatorii
de George Cosbuc
“Cad fulgii mari, incet zburand
Si-n casa arde focul,
Iar noi pe langa mama stand,
De mult uitaram jocul.
Demult si patul ne-astepta,
Dar cine sa se culce?
Rugata, mama repeta
Cu glasul rar si dulce
Cum sta pe paie-n frig Hristos
In ieslea cea saraca,
Si boul cum sufla milos,
Caldura ca sa-I faca,
Dragut un miel cum I-au adus
Pastorii de la stana
Si ingeri albi cantau pe sus,
Cu flori de mar in mana.
Si-auzi! Rasar cantari acum,
Franturi dintr-o colinda,
Si vin mereu, s-opresc in drum,
Se-aud acum in tinda -
Noi stam cu ochii pironiti
Si fara de suflare:
Sunt ingerii din cer veniti,
Cu Leroi, Domnul mare!
Ei canta-naltator si rar
Cantari de biruinta,
Apoi se intorc si plang amar
De-a Iudei necredinta,
De spini, de-ostasi, si c-a murit…
Dar s-a deschis mormantul
Si El acum e-n cer suit
Si judeca pamantul.
Si pana nu taceau la prag,
Noi nu vorbeam niciunul -
Sarac ne-a fost, dar cald si drag
In casa-ne Craciunul.
Si in tarziu ne biruia
Pe vatra calda somnul,
Si-n vis vedeam tot flori de mar
Si-n fasa, mic, pe Domnul.”